Trăim într-o lume în care (vorba filozofului) toată lumea vrea să trăiască mult dar nimeni nu vrea să îmbătrânească. Mai mult, mulțumită zeului internet și zeiței media, suntem permanent și dureros de conștienți de ideea de frumusețe. De la tinerețe, pân’ la bătrânețe, cele două combinate ne determină să fim rareori mulțumiți de aparența noastră fizică. Intervențiile estetice sunt din ce în ce mai răspândite, au loc la vârste din ce în ce mai fragede, iar așteptările sunt din ce în ce mai mari. Studiile tind să arate că efectul benefic la intervenției estetice, din punct de vedere psihologic, are mai degrabă legătură cu realismul așteptărilor. Care este așadar limita? Ce poate și ce nu poate face o intervenție estetică?
O să încep cu ce poate face. Poate ajuta cu siguranță la corectarea unui defect. Care defect are nevoie să fie perceput ca fiind suficient de important pentru a compensa riscurile inerente oricărei intervenții. Poate ajuta la îmbunătățirea imaginii de sine și, implicit, la creșterea încrederii. Acestea combinate, pot îmbunătăți semnificativ calitatea percepută a relațiilor cu ceilalți (fie ele de prietenie sau de cuplu). Un pas mai departe, ne duce către ideea că mai multă încredere și relații mai bune cu ceilalți ne vor ajuta și cariera. E adevărat – fie că ne convine sau nu, societatea se ghidează și după aparențe.
Doar că, în egală măsură, o intervenție estetică nu este un panaceu universal al tuturor nemulțumirilor despre propria persoană. Și așa ajungem la ce nu poate face o intervenție estetică. De pildă, nu poate rezolva convingeri de profunzime despre propria persoană. Dacă nu cred că am suficientă valoare ca persoană pentru a fi acceptat(ă), intervenția estetică nu rezolvă problema ci doar îi schimbă modalitatea de exprimare a nemulțumirii de sine. Așa se explică intervențiile estetice în cascadă, unele din ele de tristă celebritate, sau cele în care se ajunge la modificări corporale exagerate și lipsite de naturalețe.
O operație estetică nu poate compensa conflictul moral dintre dorința de a avea ceva (frumusețe) și metoda prin care o obțin (chirurgicală și nenaturală). În cabinet, de data asta nu discutând cu celebrități, am văzut și eu, ca psihoterapeut atât binefacerile cât și limitările operațiilor estetice. Și am avut dovada că degeaba ești mulțumită acum de decolteu, dacă te nemulțumesc cicatricile (chiar dacă aproape invizibile) prin care ai ajuns să-l ai.
Pe scurt, concluzia ar fi că o viață armonioasă nu înseamnă o viață perfectă ci, mai degrabă, una în care înțelegi ce ai nevoie să schimbi și (în egală măsură) ce ai nevoie să accepți. O intervenție care tratează o cauză ajută la o viață mai bună. La capătul celălalt se află intervenția care tratează un simptom (lipsa de valorizare a propriei persoane) caz în care reprezintă doar un pas intermediar către reluarea stării de nemulțumire.
(imagine – https://ro.pinterest.com)
Leave a Reply