Eu cred că dacă accepți că definiția curajului este cea din titlu ai mai multe avantaje. Primul ar fi că poți scăpa de așteptarea conform căreia atunci când ai curaj nu îți e frică. Lucru bun pentru că te scutește să crezi că oamenii care au curaj sunt privilegiați pentru că sunt lipsiți de frici sau de anxietăți. A doilea avantaj ar fi că “simțitul” îl primești când te naști, dar managementul (al fricii inclusiv) se învață. Al treilea și deloc de neglijat ar fi avantajul că odată ce înțelegi că pentru a fi curajos ai nevoie de frică (altminteri nu ai ce management să execuți), frica în chestiune nu mai devine o problemă ci o oportunitate. Și pentru că avem tendința să fugim de probleme și să ne îndreptăm către oportunități capeți deschiderea necesară pentru privirea fricilor în față și nu de sub patul existențial.
Clar și științific este dovedit că toți avem frici și anxietăți. Conform premisei de mai sus, asta implică și că suntem – “by default” și curajoși. Eu cred că suntem curajoși în fiecare zi. Problema e că suntem inclinați să trecem cu vederea lucrurile pe care le facem cu ușurință și să ne concentrăm pe cele care ne ies mai greu. De ce e important să înțelegem asta? Păi oameni buni, înseamnă că știm cum se manage-uiește frica. Și că probabil ne descurcăm mai bine cu unele modele de frică și mai puțin cu altele. Știm însă cum se face! Avem nevoie doar de conștietizare și de perfecționare.
Se spune despre oamenii celebri că au avut curaj. Mie mi s-a părut interesant să văd, în funcție de definiția pe care unii dintre ei au dat-o, care e frica care li s-a părut definitorie. Hai să vedem…
Să fie oare doar o întâmplare că o deschizătoare de drumuri, care a plecat din partea de jos a societății și a ajuns să fie un etalon a spus că: “Cel mai mare act de curaj este să gândești cu mintea ta”? Coco Chanel așa credea. Și care credeți că poate fi frica de bază a cuiva pe drumul dintre a fi nimeni și a ajunge cineva care setează standarde? Teama de validare, acutizată de lipsa de repere. Prețul plătit pentru deschiderea de drumuri.
“Curaj înseamnă să te ridici și să vorbești; curaj inseamnă deasemenea să stai jos și să taci”. Să fie doar o întâmplare că definiția cu pricina vine de la măritul Winston Churchill? Dacă vă puneți în pantofii lui care o fi fost frica lui majoră în a decide destine de oameni, de tări și de istorie?
“Any intelligent fool can make things bigger, more complex, and more violent. It takes a touch of genius – and a lot of courage – to move in the opposite direction.”, spunea Einstein. Oare de ce?
“Curajul nu este absența fricii ci, mai degrabă, concluzia că altceva e mai important decât frica”. Aceasta este povestea lui Ambrose Redmoon. Vă las pe voi să descoperiți tipul de frică din spatele definiției.
Suntem deci curajoși în fiecare zi. Când spunem “nu” sau “da”. Când intrăm în relații cu ceilalți și ne dezvăluim credințe. Ori de câte ori ne spunem o părere sau nu ne spunem una și ne ținem gura. Când părăsim sau suntem părăsiți. Când devenim părinți. În fiecare zi a vieții noastre. Așa că, zic eu, de vreme ce nimeni nu le știe face chiar pe toate, de e vreo frică pe care încă nu am învățat s-o gestionăm, azi e o zi la fel de bună ca oricare alta. Căci despre frica asta vorbea Eleanor Roosevelt (oare de ce?) atunci când definea curajul ca fiind abilitatea “de a face în fiecare zi ceva care te sperie”.
(imagine: politicstand.com)
