Despre mine

Numele meu e Miruna Stănculescu.

Din cauza și datorită celor 20 de ani de muncă în general și 15 ani de HR în mod particular, înțeleg cum se clădesc relațiile de serviciu și care este anatomia dificultăților de relaționare din viața profesională a unui individ. Am experimentat orice mediu, de la drasticul capitalist al multinaționalei și până la IMM-uri românești sau organizații de stat.

Cu bune, cu rele, și cu toate cele dintre aceste extreme, întrețin, de alți 20 de ani, partea mea dintr-o relație. Asta înseamnă că înțeleg în fiecare zi a acestei interacțiuni care sunt provocările, neliniștile și potențialele împliniri ale unei uniuni de acest fel. Mai știu și că, uneori, e necesar să admitem, față de noi și de celălalt, că e momentul s-o apucăm în direcții diferite. Și spun asta pentru că am trecut printr-un divorț – și deci știu cum te afectează asta și cum îți resetează viața de moment.

Am un copil. De mult. Sau de puțin. De mult de câte ori e greu, și de puțin când suntem fericite. Așa am simțit că 24 de ani sunt relativ puțini…sau mulți. Asta îmi oferă posibilitatea de a înțelege, dincolo de prea puțin practicele cărți și dictoane științifice, ce înseamnă, efectiv, să fii părinte, și care sunt problemele și potențialele bucurii nedescoperite ridicate de un asemenea statut. Astfel am înțeles că am primit multe concepte, idei, principii, mândrii, mulțumiri, îndreptare și rigidități în bagajul de la părinți și familie. O privire în această valiză te poate ajuta să păstrezi ce ți se portivește și să rescrii ceea ce nu e ce ai nevoie, implicit să optimizezi pașii pe care dorești să îi faci în propria viață. E datoria părinților să ne crească, dar este datoria adulților din noi să facă alegerile potrivite. Și am făcut asta atât ca părinte, cât și în calitate de copil.
Am alergat un semi-maraton. Și asta spune ceva, pentru că n-am fost niciodată în viață vreo sportivă. Nu am nici constituție de alergător. Înainte de cursă în sine, m-am pregătit doar cu 600km alergați printre orele de muncă din cadru corporatist și de facultate de la vremea respectivă. Am făcut asta ca să-mi demonstrez mai întâi mie că pot, și mai apoi să mă uit în ochii clienților mei și să le pot spune, când le e greu, că se poate.

De trei ori în viața personală și în carieră, am pornit de la zero. Deci știu ce înseamnă nesiguranța și îndoiala, știu ce înseamnă senzația că “poate nu sunt în stare” și felul în care teama de eșec și implicațiile dezarmante ale erorii dau renunțării o față atractivă. Dar mai știu și că, dincolo de toate astea, se poate.
Cred, și asta se regăsește și în filosofia mea de lucru, că viața e făcută ca să te gândești, și dacă e nevoie, să te răzgândești.
Cred că nu întotdeauna poți schimba realitatea, dar poți schimba întotdeauna felul în care relaționezi cu ea. E deci important să înveți să-ți conștientizezi dialogul interior și să-l optimizezi în așa fel încât să te ajute.

Am înțeles e că esențial să înțelegi cum îți funcționează mintea, dacă vrei să fii eficient în relația cu tine și să ai o minte în cap și nu un cap în minte.
Cred că e OK să ai probleme. Sau ar trebui să fie, de vreme ce cu toții ne mândrim atunci când le găsim soluții.

Nu în ultimul rând, am și studiile potrivite – Universitatea Bucuresti, Facultatea de Psihologie, formare cognitiv comportamentală, atestat de liberă practică și cabinet: