Eu cred că singurul lucru pe care îl putem schimba e propria persoană. Puțini dintre noi știm însă că atât e suficient pentru a schimba orice. Schimbarea are nevoie de patru pași: asumarea imperfecțiunii, acordarea încrederii, inițierea perseverenței și creditarea cu răbdare.
Asumarea imperfecțiunii. Dacă viața ta nu-ți convine ceva primul pas este să înțelegi că tu ești cel care are nevoie să schimbe ceva! Ce-i drept să recunoști că ai o problemă implică un pic de… umilință. Prespune să admiți că viața ta nu e perfectă și că asta se întâmplă pentru că tu ești imperfect. Problema e că atăt timp cât la cârma vieții tale este varianta ta perfectă, aceasta o să blocheze orice percepție despre impefecțiunile tale. Și, implicit orice deschidere în favoarea schimbării.
Acordarea încrederii. Înlocuiește teama de eșec cu speranța că vei reuși. Dă-ți voie să o dai în bară. Așa îți vei permite să încerci. Să încerci și să nu iasă ce sperai nu e un eșec. A nu face nimic pentru ce îți dorești este un eșec pentru că presupune evitarea potențialei reușite. Oricum de vreme ce ai o problemă ai și o soluție. Doar că unele probleme cer mai multă dedicare în căutarea soluției. Oricum, în cazul în care cunoști vreun om perfect asta este doar pentru că nu l-ai văzut greșind niciodată.
Inițierea perseverenței. Găsește cel mai mic lucru pe care ești dispus să îl faci pentru schimbarea pe care ți-o dorești. Vorba filozofului: Cel mai tare greșește cel care decide să nu mai facă nimic pentru că nu ar fi putut face decât puțin. Orice gest cât de mic care te duce în direcția schimbării are beneficii mai mari decât gestul cu pricina. Probabil că n-o să fie cât ar fi necesar și nici perfect dar va fi un pas înainte.
Creditarea cu răbdare. Dă-ți timp să acomodezi schimbarea. De regulâ vrem să schimbăm lucuri pe care le facem sau le trâim de o vreme. Asta presupune învățarea unui anumit fel de a trăi, gândi, acționa. Orice învăt are și dezvăț. Dar cere timp. Din fericire, e dovedit, că ne trebuie mai puțin timp să învățăm un nou obicei decât am investit în exersarea celui vechi. Deci, dacă pe parcursul schimbării mai am reveniri la vechile obiceiuri asta nu înseamnă că sunt condamnat la neschimbare. Înseamnă doar că mai am nevoie de timp pentru lepădarea vechiului nărav.
PS. Am făcut deliberat două greșeli în articolul ăsta. Le-ai văzut? De regulă îl corectez a doua zi după ce l-am scris dar acum, tot deliberat, nu o să fac asta. Probabil că mai sunt greșeli. Dar asta e previzibil pentru că nu sunt perfectă. Tu ce crezi despre tine? Și care ar putea fi gestul tău de asumare al imperfecțiunii?
(imagine: http://www.redbubble.com)
Leave a Reply