La prima vedere te tentează să crezi că vorbim de unul sau același lucru. O viață fericită = o viață împlinită. Ei bine, ca de fiecare dată, viața reală demonstrează că nu există echivalențe universal aplicabile. Și nici aceasta nu face excepție. Experiențele pot avea legătură între ele – omul fericit poate concluziona că are și o viață împlinită – dar o viață fericită nu e automat același lucru cu o viață împlinită.
Haideți să vedem ce anume ne face, de pildă, fericiți dar nu împliniți. Care sunt lucrurile care aduc doar fericire? Sentimentul de bine (adică să poți declara că îți este bine), sentimentul că duci o viață ușoară, o stare bună de sănătate, capacitatea de a putea cumpăra lucrurile de care crezi că ai nevoie, îndeplinirea obiectivelor personale stabilite pe termen scurt.
Dar ce ne face să ne simțim împliniți și nu neapărat fericiți? Visul la viața noastră viitoare, urmărirea obiectivelor personale pe termen lung, sentimentul că avem timp să ne gândim la lucrurile care contează, cititul sau învățatul de plăcere, poziționarea relațiilor sociale înaintea vieții profesionale dar și o viață profesională care ne reprezintă, o viață sexuală considerată mulțumitoare, un sentiment de control al propriei vieți sau gradul potrivit de mulțumire față de propria persoană.
Ce pare să prezică îmbinarea – rară dar posibilă – a ambelor? Perceperea propriei vieți ca fiind mai degrabă o înșiruire de evenimente pozitive, lipsa plictiselii, sentimentul de integrare (relații satisfăcătoare cu ceilalți), sentimentul că ceilalți ne apreciază.
Cele de mai sus sunt reliefate de un studiu. Există și lucruri suprinzătoare. Cine ar fi crezut, de exemplu, că gătitul sau uitatul la televizor intră la categoria „viață împlinită”. Dacă însă te gândești mai atent, ambele te definesc și cer dedicație (adică investiție de viață de vreme ce le dedic timp).
Ce concluzionează autorii? Fericirea are legătură , mai degrabă, cu ceea ce ne dorim sau ne trebuie. Prin contrast împlinirea pare legată de activități care ajută la exprimarea de sine și care implică și alte persoane. Acțiunile care aduc împlinire, aduc cu sine, de multe ori, și o creștere a nivelului de stres, de îngrijorare (anxietate) iar acestea reduc nivelul de fericire. Dacă fericirea este axată mai ales pe prezent, împlinirea are nevoie să integreze și trecutul și viitorul, chiar dacă asta presupune că nu ți-e prea bine în prezent. Așa devine pozibil ca nefericiri trecute să scadă nivelul fericirii de azi dar să devină purtătoare de împlinire în viitor, cel mai probabil pentru că suntem ființe căutătoare de sens.
Deși folosim banii și alte artificii culturale sau sociale pentru a ne simți satisfăcuți, fericirea pare să vină mai degrabă din sentimentul că nevoile și dorințele ne sunt satisfăcute. Pare deci că, omul fericit, este mai degrabă varianta simplă a lui homo-sapiens. Sentimentul de împlinire include însă sentimente și activități mai complexe, inclusiv capacitatea de auto-proiectare în cele trei dimensiuni ale timpului.
Ce înțeleg eu din asta? Că avem de alergat după mai mulți iepuri. Iar asta presupune că putem fi în situația în care avem de ales între fericire și sensul vieții, așa cum ni le definim fiecare dintre noi.
(imagine: http://blog.sandglaz.com)
Leave a Reply