Despre Niciodată și Întotdeauna

Nu știu de v-ați gândit vreodată cât de mult contează ceea ce spui. Sau ceea ce îți spui.

În mod ironic „niciodată” nu există aproape… niciodată… și „întotdeauna” nu prea se întâmplă. Sunt doar erori de estimare a situației. Un fel de bug-uri – dacă vreți – ale gândirii. Și totuși, vă provoc să numărați de câte ori le spuneți într-o zi.

În fine. Hai să vedem ce facem cu ele, pentru noi personal și pentru ceilalți.

Ce face „niciodată” pentru mine, îndată ce-l rostesc? Întâi că nu îmi lasă loc de întors, adică nu îmi dă alternative. Pentru că, nu-i așa, „eu niciodată nu voi face asta”. Problema e că viața are un talent special. Acela de a te face să faci lucruri pentru prima oară, iar prima oară e purtătoare de „niciodată până atunci”. Și tot ea, viața, se distrează punându-te în chiar situațiile pe care, nu de mult, le judecai la alții.

Apoi, tot „niciodată” face pereche super-bună cu îndoiala și cu lăsatul baltă pentru că, nu-i așa, „de vreme ce nu am mai făcut asta niciodată… cum am să mă descurc?… mai bine lasă”.

Ce fac cu „niciodată” pentru alții? Cel mai adesea, îl folosesc pentru nedreptățire. Pentru că „niciodată nu ai dus gunoiul” scoate din ecuație bunăvoința conținută în dățile când omul poate chiar făcuse asta. Un niciodată, impărțit cu altul, te duce către disperarea lipsei de soluții pentru că, de vreme ce nici chiar o dată nu se întâmplă, ce rost mai are să ne gândim la ce putem schimba. Uităm adesea că simpla înlocuire a lui „niciodată” cu „de cele mai multe ori” face o mare treabă. De vreme ce totuși se întâmplă câteodată, înseamnă că se poate.

”Întotdeauna”, împărțit in cuplu, aduce cu sine iluzia eternității. Pentru că dacă „tu întotdeauna mă vei iubi” prevăd că, până la sfârșitul lumii, va fi la fel. Și asta va face greu de digerat situația în care vei face asta doar un an sau doi.

“Întotdeauna” gestionat de unul singur aduce disperare. Pentru că, presupun că sunteți de acord, e una sa fiu singur acum și alta să fii singur pentru totdeauna. La fel, e una să știu că am greșit, chiar dacă repetat și poate tot la fel, și alta e să-mi spun, pe post de condamnare la neschimbare, „greșesc întotdeauna”.

Eu cred că lucrurile mari se fac cu lucruri mici. Și vă provoc! a doua oară. Hai să vedem ce se întâmplă dintr-un lucru mic: înlocuirea lui „niciodată”și „întotdeauna” din viața mea de zi cu zi (față de mine, și față de ceilalți).