Perfecțiunea nu există. Deși o căutăm constant. Dar asta este… Suntem oameni. Suntem imperfecți. Vom face lucruri imperfecte, vom trăi vieți imperfecte. Simțiți cum vă apucă deprimarea? Revolta pentru raiul pierdut pe veci? Dar oare chiar o fi așa de rău?
Care sunt avantajele imperfecțiunii? În primul rând greșeala. Ești imperfect, deci poți greși. Vorba zicalei care umbla pe net: așa de mult am învățat din toate greșelile mele că mă gândesc chiar mâine să mai fac vreo două. Pentru că nu din ce-am greșit învăț ci, mai degrabă, din munca pe care o depun în încercarea de a repara ce am greșit.
Apoi avem lipsa de plictiseală adusă de imperfecțiune. Voi v-ați gândi vreodată cât de plictisitor ar deveni ca lumea să arate de mâine exact așa cum vreți, perfectă. Ce naiba să mai faci pentru o lume unde n-ai loc de mai bine? Unde nu ai nemulțumiri dar nici vreo provocare menită să aducă vreo schimbare nu mai ai.
Avem apoi progresul. Însăși esența progresului pe asta se bazează. Pe imperfecțiune. Eu una sper să nu devin perfectă niciodată pentru că din momentul perfecțiunii, gata, voi stagna. Voi sta pe loc. Perfectă, dar fără posibilitatea de-a mai crește.
Perfecțiunea sperie pentru că nu e omenească. Ați vrea un partener PERFECT? Pe bune chiar ați vrea? Nu v-ar speria vecinătatea cu cineva fără cusur?
Viața e imperfectă dar asta nu pentru că are defecte ci pentru că are nevoie de posibilitatea de a evolua.
Leave a Reply