(fotografia: http://www.jamesaltucher.com)
Toți mințim. Indiferent de profilul moral sau de părerea pe care o avem despre minciună – mințim. Iar asta înseamnă, probabil, că nu vorbim de viciu sau proastă creștere ci de necesitate.
Și totuși minciuna este unul dintre conceptele puse pe lista neagră încă din copilărie. Probabil că puteți aduce din memorie tirada moralizatoare declanșată de primele minciuni ale copilăriei. Sunt sigur că știți prea bine care sunt motivele pentru care nu ar trebui să mințiți si pentru care onestitatea este de prețuit.
Totuși, pentru că unul dintre principiile mele de bază spune că nu există lucru rău sau bun ci doar împrejurări în care un lucru este rău sau bun, hai să vedem care pot fi împrejurările în care minciuna e un lucru bun.
În primul rând, minciuna e o metodă de adaptare socială și, chiar mai mult, una de păstrare a grupurilor sociale. Ne oprește de la a ne răni sau insulta unii pe ceilalți și, implicit, ajută la limitarea agresivității. Dacă nu credeți, o să vă rog să mergeți într-o plimbare pe Magheru și să le spuneți tuturor ce credeți, cinstit și fără nici urmă de minciună, despre cum sunt îmbrăcați.
Minciuna are rol de ajutor. Să protejezi un om nevinovat sau abuzat printr-o minciună care să-i asigure distanța față de abuzator e, cred, un lucru bun. Să nu spui cuiva, aflat într-o situație critică tot adevărul odată, îi poate da timpul necesar să-și tragă sufletul și să devină astfel mai pregătit să-i facă față.
Efectul placebo este posibil doar prin minciună. Asta nu îl scutește însă să fie un lucru pozitiv.
Minciuna te poate proteja. Să declari că ești stelist în mijlocul galeriei dinamoviste, sau invers, îți supune pielea unor urmări serioase.
Nu spun că nu există și variante de minciună care sunt distructive. Dacă mint pentru scopul ascuns de a obține un profit sau de a face rău cuiva, dacă ascund informații pentru beneficiul propriu sau dacă lansez zvonuri din răzbunare sau invidie atunci e clar că ceea ce fac nu poate fi un lucru pozitiv.
Dar asta ne duce către adevărul faptului că nu minciuna e problema ci intenția din spatele ei. Imprejurările adică. Și asta mai înseamnă că nici adevărul nu poate fi mânuit fără pericol și urmări. Și poate sunt situații în care o minciună e mai morală și mai umană decât un adevăr spus integral și direct. Adică, altfel spus, oricare dintre noi vrem adevărul. Dar nu TOT adevărul.
Leave a Reply