Cum să spui ce nu-ți convine

Putem spune că oamenii se împart în două categorii – conflictual-pozitivi, adică cei care cred că să ai conflicte e un lucru pozitiv și conflictual-negativi, adică cei care cred că este un lucru negativ.  În prima categorie intră cei care încurajează conflictul și nu au o problemă să-i facă față și transformă potențialul conflictual într-un rezultat pozitiv pentru dezvoltarea personală sau de viață. Sunt cei care pornesc la „luptă” constructiv și care sunt orientați către găsirea de soluții acceptabile pentru ambele părți dar care știu, în egală măsură, să își apere punctul de vedere. Cealaltă categorie, cei conflictual-negativi sunt cei care caută conflicte activ, le aplanează necondiționat sau le evită cu orice preț . Adică fie „o caută cu lumânarea” fie „se feresc ca dracul de tămâie”. În consecință, tind să se implice într-un mod distructiv. Credința de bază va fi cea conform căreia unul pierde și celălalt câștigă iar asta va duce, deseori, fie la afectarea relației, fie la scăderea percepută a calității vieții.  Tu știi cum să spui ce nu-ți convine? Știi din care categorie faci parte? Dacă vrei să afli, e simplu. Dacă ai prea multe conflicte (toată lumea se ceartă cu tine) sau dacă nu ai niciun conflict de multă vreme (toată lumea se înțelege cu tine) atunci sunt mari șanse să faci parte din categoria celor conflictual-negativi.

Acum îmi rămân de făcut trei lucruri. Primul să susțin punctul de vedere conform căruia conflictul poate fi un eveniment pozitiv, care poate aduce multe beneficii și, în consecință, nu avem de ce fugi de el. Al doilea să vă prezint  care sunt, la nivel personal,  consecințele unui comportament conflictual-negativ.  Al treilea, să descriu cam ce e de făcut pentru a intra în categoria celor conflictual-pozitivi.

Sî începem cu utilitatea conflictului. Am mai spus asta, să te cerți cu stil e un lucru bun. Atât în viața de toate zilele cât și în cuplu. De ce? Păi, în primul rând, pentru că dacă nu ar exista conflictul nu aș avea cum să știu că am încălcat limitele sau valorile cuiva. Și nici dacă partenerul, prietenul sau colegul meu are sau nu alte priorități. Din perspectiva asta, conflictul devine dintr-un blestem o oportunitate. Oportunitatea de a afla că există o diferență și de a o negocia, în beneficiul ambelor părți. Cuplurile, organizațiile sau chiar societatea în ansamblul ei beneficiază de pe urma conflictului. În cuplu, lipsa conflictului este un predictor destul de precis al ruperii relației.  La nivel personal, conflictul intern poate fi declanșator al dezvoltării personale și al autoactualizării. La nivel social, conflictele au schimbat lumea.  Putem deja afirma că nu conflictele sunt problema ci comportamentele pe care alegem să le manifestăm în interacțiunile noastre conflictuale. Dacă facem diferența aceasta, atunci putem merge către următorul demers adică luatul în calcul al consecințelor derivate din comportamentele conflictual-negative.

Spuneam mai sus că ne uităm fie la căutarea activă, fie la aplanarea necondiționată sau la evitarea cu orice preț a conflictelor. Căutarea activă a conflictelor are la bază, cel mai adesea, credința că lumea este împotriva mea. Ceea ce mă va face să pornesc în lume în fiecare zi însoțit de anxietate și, implicit, de agresivitatea inerentă necesară supraviețuirii într-o lume potrivnică. Dacă asta este setarea mea, voi tinde să percep orice diferență de opinie ca pe un atac la propria persoană și voi reacționa ca atare. Consecința? O înșiruire fără de sfârșit de relații tensionate de toate felurile – de cuplu, de prietenie sau de serviciu, înșiruire care vine la pachet cu o investiție inutilă de energie în gestionarea vieții mele după modelul „atacă primul sau vei fi mâncat.”

Aplanarea necondiționată a conflictelor are la bază convingerea că orice conflict are un potențial distructiv din punct de vedere relațional. Cu alte cuvinte, trăiesc cu impresia că un conflict înseamnă sfârșitul lumii. Consecința? Căutarea anxioasă a oricărei urme de diferență de opinie și investirea energiei în înăbușirea din fașă a oricărui conflict, fie că în el sunt implicat eu sau alte persoane din vecinătatea mea. Altfel spus, viața cu drobul de sare al conflictului deasupra capului.

Ultimul comportament, cel de evitare al conflictului are deseori ca punct de plecare convingerea că oamenii nu te iubesc pentru cine ești, ci pentru cea ce faci pentru ei.  Ca atare, apărarea unui punct de vedere personal sau manifestarea vreunui interes diferit de cel al interlocutorului va fi imediat pedepsită cu respingerea mea. Consecința?  Pierderea autenticității pentru că dacă nu îmi impun punctul de vedere atunci când este necesar și sfârșesc prin a face doar ce se așteaptă de la mine,  ajung să trăiesc viața celor din jurul meu . Trăitul vieții celorlalți este, de regulă, însoțit de extrem de multă frustrare și tristețe.

Și iată că am ajuns la ce am de făcut pentru a mă duce către categoria celor conflictual-pozitivi.  Primul pas este reconsiderarea rolului conflictului în viața de toate zilele, conform celor spuse mai sus.  Asta presupune că devine în regulă ca mie să nu-mi convină ceva și să vreau o schimbare și, în egală măsură, că e în regulă ca celorlalți să nu le convină ceva și să vrea o schimbare.  În consecință, să admit că suntem diferiți și că putem avea valori și interese diferite. Ceea ce mă va ajuta să nu mai iau drept o ofensă personală următoarea încercare a cuiva de a-și impune punctul de vedere. Următorul pas este să iau în considerare ambele puncte de vedere.  Asta prespune să știu exact ce vreau eu și de ce și, în plus, să mă gândesc de ce ar accepta celălalt ce vreau eu și cât aș fi dispus să negociez pentru a acomoda punctul lui de vedere.  Apoi, am nevoie de un „barometru” intern al emoțiilor. Dacă sunt extrem de frustrat, speriat sau furios atunci nu are rost să pornesc discuția cu scopul de a rezolva constructiv conflictul. Dacă sunt înalt emoțional, nu voi fi rațional și tot ce voi obține va fi ventilarea emoțiilor adunate în relație și nu rezolvarea conflictului.

Dacă emoțiile ți-o permit, atunci ai nevoie să mergi mai departe conform următoarelor trei principii: (1) scopul tău este să găsești o soluție, nu să ai dreptate;  (2) fiecare dintre noi are dreptul la o perspectivă asupra situației – respectă perspectiva celuilalt; nu e nevoie să fii de acord cu ea ci doar să o respecți;  (3) poți să iubești omul în timp ce nu ești de acord cu el, dar important este să știe și el asta; (4) dacă discuția nu ajunge nicăieri, e ok să o lași baltă – până la urmă nu poți avea întodeauna ce-ți dorești, dar e important să înveți să cazi de acord că nu sunteți de acord.

Să spui ce nu-ți convine e un lucru important.  Dacă nu faci deja acest lucru, ar fi poate util să inveștești timp și energie în a schimba situația.

(imagine: forbes.com)