Procrastinarea – antidotul perfecțiunii

procrastination

Mie îmi place să definesc procrastinarea ca pe capacitatea de a face orice altceva decât e imperios nevoie la un moment dat. Și vorba aceea, nu există limite cu privire la ceea ce ești în stare să faci atunci când ar trebui să faci altceva. Dar, dincolo de amuzament care o fi oare anatomia procrastinării? Și mă refer acum la varianta ei serioasă adică cea de subminare a propriului succes sau, de ce nu, a propriei vieți. Respectiv momentul la care trecem la profesioniști și nu vorbim doar de o lene trecătoare sau o lipsă de chef, ci de o atitudine corerentă și consecventă care reușește să mă țină departe de a face lucrurile care chiar contează pentru mine și pentru viața mea.

Ai crede că dacă amesteci anxietate și perfecționism obții performanță. Ei bine, nici vorbă, obții exact opusul. Adică ecuația procrastinării. Să mă explic… La început a fost anxietatea sau, mai precis, sora ei mai concretă – frica. Ce se poate întâmpla dacă? Următorul pas a fost să conștientizez că ceilalți mă judecă. Pe mine, viața mea, produsul minții mele. De vreme ce mă judecau, a devenit imperios ca eu să fac tot ce pot eu mai bine, perfect dacă se poate, în așa fel încât să mă asigur că primesc Ok-ul lor. Adică acceptare și recunoaștere.

Și-acum să luăm procesul invers. Cu cât nevoia mea de acceptare și de recunoaștere va fi mai mare, cu atât mai mare va fi nesiguranța și respectiv intensitatea anxietății mele. Unealta care pare că ține lucrurile sub control este perfecțiunea. Atât timp cât nivelul de anxietate este gestionabil, procesul va decurge normal. Adică mă voi pregăti cât pot mai bine, în așa fel încât să performez. Dar, dacă nu pot gestiona anxietatea, nevoia de perfectiune duce la perfecționism. Perfect 100% nu există așa că intru într-o fundătură comportamentală în care ce vreau să fac e imposibil, iar ce se poate e neacceptabil. Procrastinarea e scăparea pentru că ea îmi oferă iluzia că fac ceva în timp ce nu finalizez nimic.

De unde mi se poate trage nevoia de acceptare? De regulă de la părinți. E suficient ca unul dintre ei să fi fost critic peste limită sau să fi fost absent (emoțional sau fizic) ca eu, adult fiind, să operaționalizez nesiguranța în perfecționism. Iar de aici am doar vreo două opțiuni: (1) să fiu la rându-mi critic cu ceilalți și cu propria persoană (principiul: nici eu nu sunt perfect dar nici tu n-ai nici o șansă) , (2) să capitulez în fața prefecționismului prin intermediul procrastinării. (principiul: dacă rezultatul trebuie să fie perfect, atunci e doar nevoie să mă asigur că nu ajung la rezultat)

Cum funcționează procrastinarea? Să zicem că, peste o săptămână, am de făcut o prezentare importantă. Logica ar spune că am nevoie să mă pregătesc din timp, temeinic. În loc să procedez așa, o las pe ultima sută de metri. Fac prezentarea rapid și pe genunchi pentru că nu am timp. Dacă găsesc curajul să merg la prezentare, pun în pericol performanța mea, dar am un avantaj. De vreme ce nu e ce pot face eu mai bine, dacă produsul muncii mele va fi respins, e mai ușor de suportat.   De nu-mi găsesc curajul, o scuză de ultim moment va rezolva problema. Până data viitoare, când ciclul lipsă de încredere în propria persoană -anxietate-perfecționism-procrastinare se reia.

Noi nu ne facem nouă deservicii, ne protejăm de lucrurile cărora nu suntem pregătiți să le facem față. Așa că dacă astăzi procrastinezi, e cazul să te întrebi cum te poți ajuta să ai mai multă încredere în tine. Ai de aflat cum ai ajuns să-o pierzi (în copilărie), care au fost experiențele care au întărit convingerea și cum poți, pas cu pas, să contrazici credința conform căreia doar ce-i perfect e acceptabil. Adică exersarea acțiunii imperfecte și-a lipsei ei de consecințe nefavorabile. Iar asta face procrastinarea să fie, de fapt, antidotul perfecțiunii.

Dacă ești pregătit, aici găsești un test care să te ajute să-ți evaluezi evalua tendința la procrastinare. E poate important să precizez că dacă te tentează să-l amâni, e de la sine înțeles c-ar fi util să-l faci.

(imagine: http://www.shoeboxblog.com)