5 motive pentru care e bine să greșesc

dat in bara

Ne petrecem o parte din viață evitând să facem greșeli. Sau imaginând scenarii care să facă posibilă viața fără de greșeală. Suntem educați să credem că verbul fatidic „a greși” ne face de rușine, ne pune pe lista neagră, ne trimite în iad.  Și, pentru că luăm de bune toate astea, ne temem să luăm decizii sau îi batem în cuie simbolice pe cei care greșesc pentru că, prin ei, vedem propriul potențial de dat în bară.

Eu îmi voi permite astăzi să vă arăt de ce greșeala spune de bine despre mine.

  1. Greșesc deci exist.  Numai cine nu trăiește nu greșește. Deci, dacă în ultimele șase luni nu am făcut nicio greșeală, pesemne că nu mai respir.
  2. Greșesc deci sunt deștept. Nimeni nu e deștept toată ziua, iar înțelegerea funcționează prin comparație. Dacă nu am fost prost în viața mea, de unde știu că sunt deștept?
  3. Greșesc deci sunt responsabil. Nu lăsa pe mâine ce poți greși azi. Este statistic imposibil să nu greșesc.  Astfel că, de vreme ce oricum o să se întâmple, mai bine acum decât altădată.
  4. Greșesc deci voi deveni un mare înțelept. Marea înțelepciune se află în greșeli. De asta suntem înțelepți la bătrânețe, pentru că greșim, nu de la reumatism.
  5. Greșesc deci sunt diferit. Orice ai face nu poți trece prin viața mulțumind pe toată lumea. Oamenii sunt diferiți. De multe ori e complicat să înțeleg ce e bine pentru mine deci e probabil imposibil să știu non-stop ce e greșit pentru alții.

În consecință, îți propun ca data viitoare când greșești să vezi ce ai de invățat din asta. Nu de alta, dar să încerci și să o dai în bară e drumul către progres. Eșecul seamană izbitor de mult cu non-acțiunea.

Workshop de învățare paradoxală

worshop de învățare paradoxală
Suntem educați de mici să știm exact ce putem face cu ce avem. Eu te invit să înveți ce poți face cu ce nu ai. Restricționarea uneia dintre abilități ne pune în situația de a porni motoarele interne de căutare a unei soluții de compensare a pierderii.  Acest lucru este demonstrat de faptul că pierderea văzului, de exemplu, are ca efect ascuțirea celorlalte simțuri și implicit schimbarea modului în care percepem lumea. Îți ofer oportunitatea de a câștiga permanent cu o pierdere temporară.

Iată cam ce se întâmplă.

Ce pierzi:  informația vizuală, pentru o oră.

Ce câștigi:
– 4 ore de experiență inedită – învătare paradoxală
– Conștientizarea unora dintre  tiparele prin care vezi realitatea
– Înțelegerea modului în care îți poți mobiliza eficient resursele atunci când ai nevoie de ele
– Creșterea eficienței comunicării tale verbale

Cum se întâmplă:
Îți petreci o oră în întuneric complet, împreună cu ceilalți participanți. Apoi, descoperim împreună ce a însemnat experiența pentru fiecare dintre noi.

Unde și când?
La Van Gogh Grand Cafe , Vineri, 21 Februarie, 10:00 – 14:00

Cât costă: 150 Ron/persoană

Cum participi?
inscrieri@mirunastanculescu.ro
0744 831 761