Unul dintre principiile mele de intrepretare a vieții spune că “ce face un om spune ceva despre el, nu despre mine”. Deci, ce spune relația extraconjugală și despre cine?
Așa că să începem prin a înțelege că, dacă partenerul sau partenera mea, mai adaugă o relație în paralel cu cea pe care o avem împreună, nu ne uităm la ce fac sau nu fac eu bine, ci la ceea ce-i lipsește lui sau ei. Cunoscătorii știu de ce, dar gestionarea mai multor relații paralele este, inainte de toate, incomodă pentru că presupune de la gestionarea de vinovăție (ca preț al încălcării principiilor morale) până la aranjamente administrative (ca preț al duplicității) . Așa că, dacă decid să mă complic, înseamnă că îmi lipsește ceva.
Am văzut mulți “înșelați” prinși în capcana lui “ce am greșit sau ce nu e în regulă la mine de mai există și altcineva?”. Si da, sunt de acord, îi poate lipsi “fun-ul” sau noutatea sau vânătoarea, dar la fel de bine îi poate lipsi afecțiunea sau comunicarea sau sexul. Ce îi lipsește spune ceva despre el sau despre ea și despre relația de acasă. A mea, cu el sau ea. Și poate asta e de discutat și de văzut cum și, mai ales, dacă se poate repara.
Relațiile paralele sunt mult mai întâlnite decât am vrea să credem. Unul dintre motive este și acela că nu spunem ce ne lipsește pentru că ne așteptăm ca partenerul să știe, așa din proprie inițiativă, pentru că mă cunoaște Domnule de-o viață. De aici și până la a asuma că nu vrea sau nu-mi poate oferi ce îmi doresc e doar un pas. Pas care însă face să pară mai la îndemână să sau iau din altă parte.
Realitatea spune că o relație extraconjugală poate ajuta o relație sau o poate distruge. Diferența o face disponibilitatea de a comunica despre ce anume lipsește unui partener și deschiderea celuilalt de a admite dacă poate oferi ceea ce lipsește sau nu. Dar despre asta săptămîna viitoare.
Leave a Reply