Vorbeam în articolul trecut despre faptul că, la baza implicării într-o relație paralelă stă ceva care lipsește celui care se implică în acea relație și despre cum este, de multe ori, mai ușor să iau din altă parte ce lipsește decât să conștientizez ce anume nu am și să comunic asta.
Vă propun un exercițiu de imaginație. Dacă azi, când ajungeți, acasă îi cereți partenerului de viață un milion de euro cadou și el vă răspunde: ”Nu am…”, îl credeți? Și – mai departe – întrebarea e, daca nu îi are, vă supărați? Dacă îl credeți, pentru ca chiar nu-i are, răspunsul e – probabil – nu. În schimb, dacă nu-l credeți, pentru că vă așteptați să-i aibă, aș crede că vă supărați. Cu ce e diferit să ceri comunicare, afecțiune sau înțelegere și să nu aibă, vă întreb?…
Pornind de la conceptul academic, că într-o relație avem propriile nevoi de acoperit, mie îmi place să utilizez sintagma „Lista și Magazinul”. Să presupunem că aveți o listă de cumpărături făcută de acasă. Si să mai zicem că aveți pe listă legume. Ieșiți din casă și nimeriți la mercerie. Vă place vanzătoarea (vânzatorul) și de aici încolo aveți doua variante. Să gătiți nasturi pentru cină sau să gasiți un supermarket.
Relațiile sunt la fel, doar că ceva mai complicate. Nu numai că fiecare dintre noi are o listă proprie, dar nici măcar nu știm tot ce e scris pe ea. Pentru că n-o să credeți dar, mare parte din ea, ne-o fac părinții. Așa incât, chiar si când vrem, nu putem spune ce ne dorim chiar în totalitate. La asta adăugăm și faptul că odată ce faci lista cunoscută ești vulnenabil. Așa că, uneori, e mai comod să te faci să crezi că ești la magazinul potrivit, deși mancarea are gust vădit de nasturi.
Logica spune că ar fi util măcar să spun ce am pe listă și să încerc să aflu dacă magazinul ar fi dispus să se reprofileze. Doar că pare, câteodată cel puțin mult mai usor, măcar din când în când, să nu mă mulțumesc cu nasturi ci să iau masa în oraș.
Putem afla ce avem pe listă și putem lua decizii informați. Voi ce credeți despre asta?…
Leave a Reply