Îți controlezi emoțiile sau te controlează ele pe tine?

„Îți controlezi emoțiile sau te controlează ele pe tine” este nu numai o întrebare. Poate fi și o afirmație. Pentru că dacă nu le controlezi tu, atunci te controlează ele.

Primul pas începe prin acceptarea adevărului că nu emoțiile ne omoară ci comportamentele pe care le adoptăm ca să scăpăm de ele. Atitudinea de evitare ni se trage, în primul rând, de la catalogarea emoțiilor ca fiind pozitive sau negative. Al doilea motiv de evitare are legătură cu felul în care emoțiile sunt procesate fizic. Oricare emoție este însoțită de manifestări fiziologice tipice. Iar cele care însoțesc emoțiile cu reputație proastă nu sunt prea confortabile.

După clasificarea pe care o folosesc eu, există opt emoții de bază. Dintre ele doar două pot fi considerate pozitive, una neutră iar celelalte sunt (așa-zis) negative. De unde putem concluziona cu ușurință că dacă pleci de la premisa că vrei doar emoții plăcute o să ai de dezvoltat ceva comportamente de evitare pentru cele neplăcute și majoritare în același timp. Atitudinea corectă este acceptarea tuturor emoțiilor și adresarea (înțelegerea și exprimarea) lor într-un mod adaptativ pentru mine și relațiile mele.

Al doilea adevăr este acela că noi nu ne facem nouă deservicii. Așa că orice emoție (plăcută sau nu) are rol de semnalare a unui tip de interacțiune între mine și realitate. Poate că nu ne convine rezultatul (vezi comportamentul pe care îl adoptăm pentru evitarea emoției) dar emoția are rol de protecție. De la frică, la furie sau rușine toate emoțiile semnalează o nepotrivire între realitate și individ.

Următorul lucru de luat în seamă este acela că emoțiile nu apar din neant. Sunt rezultatul interacțiunii noastre cu realitatea, adică rezultatul unor percepții și a unor gânduri. Așa că oricât de intensă sau de negativă ar fi o emoție, vestea bună este că suntem creatorii ei. Mai exact, vestea bună este de fapt logica care spune că dacă eu am creat-o atunci tot eu pot să creez o alta, mai adaptativă sau la un nivel mai ușor de gestionat. Ca atare, deși suntem învățați să fim atenți la ce simțim, este la fel de important să ne câștigăm „îndemânarea” de a fi atenți și la ce gândim.

Următorul principiu de luat în calcul este că emoțiile nu reprezintă realitatea ci interacțiunea dintre noi și realitate. Emoțiile nu au logică. Așa că nu exprimă un adevăr ci o reacție la un dialog interior. De multe ori dialogul meu interior poate fi irațional. Adică să nu reflecte realitatea ci percepția mea despre ea. O emoție nu este validă sau invalidă, dar gândurile care o determină sunt fie valide, fie invalide.

Ultimul aspect este că nu există emoție distructivă ci doar un nivel distructiv al emoției. Iar nivelul ajunge să fie distructiv doar dacă nu corectez interacțiunea mea cu realitatea, adică dialogul meu interior.

Îți controlezi emoțiile atunci când capeți obișnuința de a fi atent la dialogul tău interior și de a-l gestiona în așa fel încât să te ajute să faci față realității, atunci când devine o obișnuință să le accepți și să le faci cunoscute în mod constructiv. Te controlează ele pe tine atunci când, neadresate și ne-exprimate ajung la nivelul care le face imposibil de gestionat.

(imagine: http://www.thegrindstone.com)