Omenirea are o relație permanentă și de lungă durată cu superstițiile. Unele mai puerile, altele mai “mature”, unele mai simple altele mai complicate. Într-un fel sau altul, oricare dintre noi am ajuns în situația în care am formulat superstiții. Azi mi-am propus o scurtă incursiune în anatomia superstiției – ce este, de ce apelăm la ea și ce rol are în viața noastră de toate zilele.
Să presupunem că ai de făcut o călătorie de afaceri. Marți, 13 ianuarie, cursa RO 1350, cu decolare la 13.50. Tu stai pe Strada Conspirației nr. 13, la apartamentul 50. Mai pleci? Dar dacă, atunci când ieși pe ușă, te întâlnești cu vecina care îți spune că tocmai se duce la o înmormântare. A murit o prietenă dragă, exact în anul în care ar fi împlinit 50 de ani… Mai pleci în călătorie? Și dacă pleci (sau nu pleci) și avionul are probleme la aterizare, o să mai pleci vreodată în viața ta cu vreo cursă care are cea mai vagă legătură cu 1350?
Ceea ce am făcut mai sus a fost să imaginez o serie de coincidențe. Dar ce este, de fapt, o coincidență? DEX-ul o descrie ca o potrivire (întâmplătoare) a unor lucruri, evenimente, fapte. Cheia este (întâmplătoare) și prin asta mă refer nu la cuvânt ci la plasarea lui în paranteze. Până și DEX-ul lăsând o cale de scăpare de la exactitatea definiției. Științific vorbind, DEX-ul o dă în bară, o co-incidență neputând fi altfel decât întâmplătoare. Tot științific vorbind, o coincidență este, de fapt, formarea unei legături mentale între două elemente, cu elemente similare dar aleatoare. Noi ne pricepem extrem de bine la a găsi legături. De altminteri, procesul uman de înțelegere este condiționat de capacitatea de a face legături (nu neapărat corecte) între lucruri. Avem nevoie de sens și suntem hotărâți să-l găsim. Odată ce găsim un sens și îl confirmăm intern, se formează ceea ce se numește o semnificație. Pe care o aloc evenimentului, lucrului sau persoanei. Nu mai am decât să ajung la concluzia că semnificația este și va fi replicabilă pentru a ajunge la o superstiție și, eventual la un ritual menit să o contracareze sau să o încurajeze.
Tot pe exemplul de mai sus, haideți să vedem cum funcționează. Marți 13, cursa RO 1350, decolare la 13.50. De aici pleacă toată problema. De ce? Simplu – mintea noastră funcționează pe bază de tipare, așa încât suntem proiectați să le găsim. Dacă sunt proiectat să găsesc tipare, voi fi implicit atent (conștient sau nu) la similitudini. Deci, mintea mea se prinde că avem un element comun – 1350. Odată ce văd tiparul, trec (automat) la confirmarea acestuia. Pentru că deja sunt atent la 1350, încep să selectez stimulii din aceeași clasă, în mod inconștient. Așa că orice are 1350 în componență strigă pick me ca măgarul din Shrek. Așa fac legătura între datele plecării și locul unde locuiesc. Și, inconștient, încep să mă întreb care este sensul tuturor coincidențelor. O fi bine? Dacă o fi semnul vreunei catastrofe? Dacă reușesc să mă conving suficient că există vreo legătură între informații, în mod automat voi încerca să confirm sau să infirm scenariul. Așa că povestea cu înmormântarea vine la fix. Mai ales că, nu-i așa, coroborează cu izul de dezastru conținut în numărul 13 și cu ghinionul lui aferent și cu cele trei ceasuri rele din oricare marți care se respectă. Are deci rolul de a face foarte tentantă renunțarea la călătorie. Ulterior, cireașa de pe tort e reprezentată de problemele avionului care au darul de a confirma că, în tot amalgamul de coincidențe, există un fir călăuzitor – salvarea mea de la pericol. Și iată superstiția în toată splendoarea ei – ferește-te de 1350. Și uite așa, ajungi să te muți de la Conspirației 13, apartamentul 50, să nu mai bei cafeaua care costă 13 lei 50….. și altele.
Generalizând cele de mai sus, devine clar că mecanismul prin care se formează superstițiiile este de fapt unul de apărare în lupta contra necunoscutului. Superstițiile ne dau iluzia predicției și, respectiv, pe cea a controlului unui viitor necunoscut. Să nu știi ce naiba îți rezervă viitorul este înalt inconfortabil, așa că, de vreme ce superstiția pare să furnizeze o axiomă de genul “dacă – atunci”, reprezintă rețeta cea mai la îndemână.
Poate sunteți tentați să credeți că numai oamenii dezvoltă superstiții. Răspunsul este nu, pot chiar și porumbeii, doar că ale noastre sunt mai elaborate. Găsiți aici experimentul lui Skinner care a demonstrat că porumbeii pot fi condiționați să facă o legătură (falsă) între comportamentul lor și momentul la care sunt hrăniți.
Experimentul lui Skinner ne mai demonstrează ceva. Anume că o superstiție este o legătură. Ceea ce înseamnă că dacă se face, se poate și desface, prin ruperea cauzalității “dacă-atunci”. În exemplul de mai sus, asta ar presupune să mă urc în următoarea cursă 1350, de la 13.50, marți 13 și să constat că nu se va întâmpla nimic. Până la urmă, vă spun din proprie experiență că cea mai sigură cale să te prinzi că pisica neagră nu ghicește viitorul este să stai cu ea în casă. Eu stau cu una, de vreo 10 ani și nu se pricepe la nimic altceva decât s-ar pricepe o pisică de orice altă culoare. Nu de alta, dar am și una tărcată.
Superstițiile au și efecte pozitive. Studiile arată că oamenii care au credința că sunt “ajutați”, fie de un obiect (talisman) sau de o entitate tind să fie mai persistenți în eforturile lor, să se descurajeze mai greu și să aibă mai multă încredere că vor reuși. Științific vorbind, asta nu face decât să demonstreze că există posibilitatea ca orice tip de credință (fie ea spirituală sau de alt tip) să influențeze nu cursul lucrurilor ci doar nivelul de încredere în capacitatea mea de a atinge obiectivul dorit.
(imagine: theindependent.sg)
Leave a Reply