Marea găselniță despre noi ca ființe umane, spunea Sartre, este aceea că suntem liberi să ne auto-inventăm, să definim cine vrem să fim mai degrabă decât să devenim orice ar putea dori ceilalți să fim. Dacă îi acceptăm ideea, atunci înseamnă că admitem că definim cine suntem prin ceea ce credem, spunem și facem și nu prin încercarea de a trăi exclusiv conform cu ceea ce ne-am imaginat că vom face. De aceea, atunci când afirmăm că nu mai știm cine suntem sau că ne-am pierdut pe noi înșine, ceea ce vrem să spunem de fapt este că nu ne regăsim în faptele, gândurile sau vorbele din ultima perioadă, că nu mai semănăm cu cine știam că suntem, că nu ne regăsim în viața pe care o trăim. Iar asta se întămplă, de regulă, atunci când facem mai degrabă ce se așteaptă de la noi și mai puțin sau deloc așa cum ne dorim sau ne reprezintă. Deci, ești cu cineva, dar mai ești tu?
Dacă admit că am libertatea de a mă defini, atunci sunt nevoit să admit că e responsabilitatea mea să apăr rezultatul. De ceilalți. Ideea este că da, există pericolul de a fi „dizolvat” într-o relație. Dar lucrul acesta nu se poate petrece decât fie dacă las partenerul de relație să preia controlul, fie îi permit să încerce să schimbe ceea ce mă definește cu ceea ce îl definește pe el. De partea cealalată, apărarea integrității de sine vine cu frica de a nu fi „pedepsit” prin neaaceptare sau abandon. Adică spectrul singurătății.
Curajul de a fi cine sunt înseamnă, în egală măsură, curajul de a păși într-o relație cu capul sus și de a păstra această poziție simbolică. Curajul de a conștietiza care îmi sunt nevoile și dorințele și a le proiecta corect și autentic în relație, fără a mă dezice de ele. Dar asta e teorie, chiar dacă pe jumătate filozofică. Pănă la urmă, cum ajungem practic de la „adevăratul eu” la „nu mai știu cine sunt?”
Relațiile abuzive (adică cele în care partenerul tinde să preia controlul) nu sunt, de cele mai multe ori, vizibile de la prima vedere. Pentru că la început suntem îndrăgostiți și avem, în mod natural, tendința de a prezenta o variantă de sine „îmbunătățită” și de a vedea una „idealizată” în obiectul dragostei noastre. Apoi, pentru că nemulțumirea are nevoie de argumentele reprezentate de „defectele” celuilalt și aparența încrederii și iubirii. Spun aparență, pentru că nu poți iubi un om pentru cine vrei tu să fie, ci doar pentru cine este el de fapt. Pe baza acetei aparențe, se insesează încet, în viața de zi cu zi un anumit tip de comportamente.
Dacă de exemplu, în numele dragostei sau interesului unic și nețărmurit, partenerul sau partenera ta începe să te izoleze de familie și prieteni sau să definească relațiile tale cu aceștia. Este un semn că cine ești tu așa cum te definești prin relațiile tale, e pe cale să suporte încercări de schimbare. Unul dintre primele simptome este acela că începi să simți nevoia să ascunzi când te vezi cu familia ori prietenii .
Un alt semn este dezaprobarea continuă. Dacă ești supus unui tir constant de critici și nemulțumiri, și începi să te temi să reacționezi spontan, acesta este un semn clar că cine ești tu așa cum te definești prin comportamente, vocabular sau reacții a început să fie supus asediului.
Următorul semn este comportamentul de siamez, adică dacă partenerul tău de relație nu acceptă să faci lucruri decât împreună cu el sau ea, ori în prezența lui sau a ei. În cazul acesta, cine ești tu așa cum te deosebești de partenetul tău se află sub tirul schimbării.
Ultimul semn este cel al geloziei nejustificate, adică atunci când partenerul sau partenera ta are izbucniri de furie nejustificate atunci când nu dai socoteală pentru orice moment petrecut departe de el sau de ea. În acest ultim caz, cine ești tu așa cum te definești prin gradele tale de libertate este în pericol.
Suntem mânați din spate de frica de singurătate, dar oare cel mai acut sentiment de singurătate nu se iscă din despărțirea supremă, despărțirea de propria identitate? Așa că poate că ești cu cineva, dar dacă nu mai ești tu, găsește curajul să te întrebi dacă merită prețul.
(imagine: relationshipmanagementinstitute.com)
Leave a Reply