În exprimarea populară avem vorba cu lupul care-și schimbă părul dar năravul ba sau cea cu un animal mai domestic respectiv calul bătrân și mersul în buiestru. Ambele ilustrează aceeași problemă. Dezvățul pare că funcționează greu. Și implicit și învățatul de lucruri noi și, respectiv, opuse celor vechi. Să fie oare o conspirație? De ce deprinderile proaste se învață repede și se uită greu?
Eu cred că mai degrabă este doar una dintre consecințele felului în care ne funcționează mintea (și respectiv creierul aferent ei). În primul rând, orice obicei începe cu o primă alegere. Continuă cu perseverența de a o repeta până devine automatism. A conștientiza procesul este calea către schimbare. Pentru că atunci când înțelegi că tu generezi deprinderile care nu-ți convin, vestea bună este că devine clar că poți genera altele care te avantajează.
Ar fi nedrept să nu aduc aici aminte că deprinderile (obiceiurile) în sine sunt un lucru bun. Automatismul permite minții să se concentreze pe ceea ce e nefamiliar și astfel ne ajută să răspundem bine neprevăzutului din viața noastră. Mai mult, probabil că majoritatea obiceiurilor proaste au început promițător.
Din punctul creierului de vedere, nu există obicei bun sau prost. Creierul nu face diferența între deprinderi bune și proaste ci doar între cele automatizate (învățate la perfecție) și cele pe care are nevoie să le învețe. Avem în cap un organ eficient. De vreme ce e eficient, nu vrea să facă efort suplimentar sau (doamne ferește) inutil.
Mai mult, obiceiurile vechi nu sunt „șterse” din baza de date, ci rămân acolo, laolaltă cu cele pe care, de curând, ne străduim să le implementăm. În timp, noul obicei va deveni din ce în ce mai cunoscut și mai accesat, iar cel vechi va fi pus la păstrare. Mie îmi place să compar procesul cu cel al drumului cunoscut către casă și a al scurtăturii prin porumb. Deși a doua are avantaje, e mult mai greu de mers pe ea. Și după prima încercare (învăluită de endorfinele curiozității), la primul semn de oboseală o să devină mai ușor să merg pe drumul cunoscut și liber.
Dacă ne mai gândim un pic, există încă o diferență între cele două tipuri de deprinderi. Atunci când facem pentru prima dată ceva, avem un obiectiv (sau un motiv). Pe măsură ce repet acțiunea și se instalează automatismul, obiectivul de pierde și rămâne doar deprinderea și beneficiul inițial. Să luăm de pildă mâncatul tot din farfurie. Probabil că motivul inițial a fost să-mi mulțumesc părinții. Apoi, pe negândite, devine automatism și pur și simplu nu pun furculița jos până nu văd modelul de pe fundul farfuriei. Practic dorința de a-mi mulțumi părinții se sterge din memorie. În urmă, rămâne doar un obicei și un sentiment inexplicabil de mulțumire al lucrului bine făcut.
Problema schimbării deprinderilor este, de fapt, descurajarea – ca răspuns la revenirea creierului la comoditate. Iar antidotul descurajării e încăpățânarea (sau perseverența, cum vreți voi să-i spuneți). Există obiceiuri mai dificil de dovedit. Dependențele sunt deprinderi pentru schimbarea cărora e nevoie de o abordare structurată – psihoterapia. Dar ce e important de reținut este că pilda cu „învățul are și dezvăț” e funcțională și dovedită practic. Se poate carevasăzică.
(imagine: inlifehealthcare.com)
Leave a Reply