Te simți copleșit, ce e de făcut?

Articolul de fața a început cu o dilemă. Nu mă puteam hotărî ce anume imagine să atașez la temă. M-am tot învârtit în jurul cozii, ceea ce nu mă caracterizează. Și până la urmă mi-am dat seama de ce anume nu puteam lua o decizie. Pentru că, dacă te simți copleșit, ambele poze se aplică. Depinde doar de unde te uiți. Din interiorul nostru, sufletește și emoțional, a fi copleșit de viața ta de se simte cam așa:

te simti coplesit

Dar, dacă ai putea vedea din afară atunci s-ar vedea, de cele mai multe ori, cam așa:

overwhelmed

O să încep cu varianta de interior, cea sufletească. Atunci când te simți copleșit e ca și cum primești din plin un val uriaș de neputință și de lipsă de control, la pachet cu un nivel ridicat de anxietate. Deși valul este uriaș, ne ia deseori prin suprindere. Prinși în vârtejul existenței de fiecare zi, nu avem timp să ne uităm la orizonturile acesteia. Fie ratăm sau ne facem că nu vedem semnalele de alarmă – aglomerarea programului, semnele de oboseală, scăparea de sub control a listei de lucruri de făcut care pare că devină din ce în ce mai laborioasă și mai greu de limitat, fie că vreun eveniment negativ și neașteptat chiar apare fără avertizare, sentimentul că propria viață devine prea greu de dus, este copleșitor. Culmea este că, cel mai greu loviți sunt tocmai cei care cred că sunt puternici. De vreme ce sunt obișnuiți să se descurce, sentimentul de pierdere a direcției și a controlului îi dezorientează complet. Chiar dacă atotputernicii sunt loviți mai acut, nu e ușor pentru nimeni.

Varianta de exterior, cea a realității fizice și pragmatice, pune în evidență faptul că suntem înhămați la căruța existențială. Diferit de măgarul din imagine, deși unele lucruri din căruță sunt la „impuse”, mare parte din încărcătură este opțională. Adică depinde de alegerile noastre. În mod ironic, avem abilitatea de a ne menține căruța supraîncărcată. Dacă viața nu ne pune vreo încărcătură greu de dus (evenimente traumatice sau negative) ne ocupăm singuri să nu lăsăm căruța goală. Nu e surprinzător deci că evenimentele negative au un impact calitativ asupra preocupărilor noastre. Ca să păstrăm metafora, tocmai evenimentele traumatice sau negative ne determină să facem o selecție drastică a încărcăturii din căruța existențială pentru a putea reveni cu picioarele pe pământ.

Deci, dacă te simți copleșit, ce e de făcut? În primul rând să accepți că îți poate fi greu și că acest lucru te sperie. Până la urmă e firesc să nu fie confortabil atunci când ești într-o situație grea sau complicată. Acceptă că e omenesc să îți fie greu. Următorul pas este să devii conștient de dialogul tău interior. Nu ajută deloc să îți spui (de exemplu), uitându-te la lista interminabilă cu lucruri de făcut „n-ai nicio șansă să termini până mori”. E mult mai constructiv să îți spui că vei face tot ce poți acum și că pentru restul vei căuta soluții sau ajutor. În plus, încearcă să generezi, pe lângă scenarii catastrofice legate de ce nu poți face chiar acum și altele, alternative și pozitive, despre soluții și despre renegocierea termenelor de livrare sau condițiilor de rezolvare. Prioritizarea severă este următorul pas. Oare chiar toate lucrurile sunt de făcut acum? Știu că ar fi drăguț să fie toate gata, dar este chiar pe viață și pe moarte? Ce ai nevoie acum?

Spuneam mai sus că evenimentele negative ne impactează calitativ căruța existențială pentru că ne forțează să ne facem ordine în ea și să ne întrebăm, serios și cu răspundere, ce anume chiar contează pentru noi. Dar oare nu putem face asta și fără de cucuie existențiale? Din proprie inițiativă, adică? Poate că poza cu măgarul ar fi de înrămat deasupra oricărui birou. Așa, ca mic îndemn de inventar al lucrurilor puse în căruța existențială de fiecare zi.

(Imagini: Clark Little/ huffingtonpost.com și motivationalbuck.com)


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *