Acceptarea inteligentă

Eu cred că acceptarea inteligentă se află la mijlocul scalei dintre Balada Miorița și Revoltă pe Bounty. Vine cu înțelegerea faptului că, realist vorbind, nu există nici libertate absolută dar nici nu poți primi chiar tot ce ți se oferă. Până la urmă, dincolo de Zen sau alte forme de înțelepciune, acceptarea este o acțiune. Aceea de a accepta. Și ca orice acțiune are consecințe. Acceptarea inteligentă presupune a accepta atunci când avantajele sunt mai importante sau mai numeroase decât dezavantajele.

Când este acceptarea avantajoasă? Atunci când am obosit să lupt, de exemplu. Adică atunci când am nevoie să îmi trag sufletul pentru o vreme. Sau atunci când am nevoie de timp pentru a găsi soluții mai eficiente decât acceptarea. A accepta un eveniment nu este o acțiune irevocabilă întotdeauna. De pildă, pot avea nevoie să accept o vreme că partenerul a avut sau are o aventură până pot decide ce vreau să fac mai departe. Sau pot hotărâ să accept un job plătit mai prost sau care nu mă atrage neapărat până când voi găsi o altă oportunitate.

Acceptarea mai poate fi avantajoasă atunci când nu pot schimba realitatea și am nevoie de timp să înțeleg cum pot schimba relaționarea mea cu ea. O boală sau un accident soldat cu urmări serioase, ori moartea cuiva drag au nevoie de acțiunea de acceptare a realității. Acceptarea vine cu un pact de încetare a ostilităților dintre mine și realitate și, implicit, cu posibilitatea de a mobiliza resursele în favoarea resemnificării traumei. Găsiți aici o carte în care puteți citi despre povești de viață care ilustrează procesul resemnificării unei traume.

Acceptarea inteligentă se aplică și în cazuri mai puțin dramatice, din viața de zi cu zi. Și aici e important să conștientizez că eu fac niște alegeri și că ele vor veni și cu dezavantaje care necesită acceptare. Să luăm de pildă traficul bucureștean. Dacă vrei la București (poate pentru că salariile sunt mai mari, oportunitățile mai multe ori fetele mai târziu acasă), atunci ai de acceptat traficul. Și de găsit metode prin care să îți treacă timpul mai cu folos decât înjurând sau claxonând.

Auto-acceptarea inteligentă, ruda auto-aplicată a acceptării, vine cu înțelegerea faptului că suntem imperfecți dar perfectibili. Că putem gestiona schimbările mai bine dacă încetăm să ne luptăm cu ce nu ne convine și mobilizăm energia către obținerea a ceea ce ne dorim în schimb. Altfel spus, auto-acceptarea inteligentă vine la pachet cu axioma „pentru orice lucru care nu-ți convine, există opusul lui pe care ți-l dorești” .

Când este acceptarea distructivă, deci dezanvatajoasă? Atunci când încalcă semnificativ valorile mele și, în consecință îmi afectează autenticitatea. Acceptarea unui abuz (personal sau profesional) sau acceptarea unei relații disfucționale intră în această categorie. Dacă ajung aici este momentul potrivit să mă întreb, vorba zicalei, ce mă sperie mai tare – un sfârșit de groază sau o groază fără sfârșit? Ajungem în situațiile de acest tip atunci când acceptarea se grefează pe sentimentul de neputință și se transformă în resemnare.

Primul pas către integrarea acceptării inteligente în viața ta este obișnuința de a-ți chestiona nemulțumirile cu bunăvoință, asumarea responsabilității și deschidere către schimbare. Acest simplu fapt va transforma acceptarea din fatalitate în alegere conștientă. Nu va mai fi o înfrîngere ci o acțiune adaptativă care ține cont de obiectivele tale de viață.

(imagine: http://socialexpression.net)