Om sau supraom?

(imagine: circlesoffaith.org)

Nu spun că nu e un lucru bun să ceri și, respectiv, să aștepți mai mult din partea propriei persoane. Totuși cum facem să aflăm când suntem și când nu suntem rezonabili? Mai ales că așteptările nerezonabile se diferențiază de cele rezonabile destul de greu. Să luăm perfecționismul de exemplu… E rezonabil să aștept de la mine să fac lucrurile perfect, să nu greșesc adică?…  Dacă vă întreb așa, direct, veți recunoaște probabil că nu, nu-i rezonabil sau rațional. În ciuda răspunsului corect de-acum, sunt sigură ca măcar unii dintre voi vă puneți serios la colț atunci când nu vă iese ceva perfect. A da, era să uit… Sigur că formularea reală nu o să fie „trebuia să fiu perfect”. Să fie chiar asta, mintea v-ar spune că exagerați. Va fi probabil „puteam mai mult, mai bine”. Mai mult, mai bine – dar oare cum știm când e destul?  Cum știm dacă suntem oameni și nu vreo specie supradotată, „mai mai mult decât perfectă”? Deci om sau supraom?

Păi să vedem simptomele… Deci dacă:

• Te surprinzi spunând lucruri pe care nu le crezi în timpul unei certe mai serioase;
• Uiți c-ai promis ceva și te trezești în față cu dezamăgirea sau dezaprobarea celuilalt;
• Nu mai ești chiar așa de asertiv atunci când ești presat emoțional;
• Devii foarte nervos, nesigur și nu mai gândești chiar așa de clar atunci când intri într-o competiție și miza e foarte importantă pentru tine;
• Reacționezi impulsiv și ulterior îți pare rău;
• Dai  câteodată vina pe altul și nu realizezi că e responsabilitatea ta;
• Te blochezi în trecut când ți-ar prinde bine să mergi mai departe;
• Îți vine greu să ierți – pe altul sau pe tine însuți – si mai ușor să judeci;
• Procrastinezi sau renunți atunci când crezi că miza e crucială pentru tine;
• Înduri ce înduri și izbucnești dintr-un nimic,

… atunci ești diagnosticat. Ești om. Iar diagnosticul, odată pus, implică o abordare curajoasă. În sensul că sigur că mă voi strădui să mă descurc ceva mai bine de fiecare dată. Dar ori de câte ori unul dintre simptome revine aceasta nu înseamnă că ai o boală gravă ci este în fapt doar un „reminder” că ești un individ al speciei umane.  Pentru că da, e foarte bine să cer mai mult, dacă păstrez în minte principiul conform căruia un supraom e doar un om ce face un efort.