Povestea biblică spune că o parte din omenire nu s-a mai înțeles cu restul din cauza babiloniei cauzată de limbaj. Eu îmi permit să spun că nu limbajul e problema noastră. Eu cred că ce ne-a încurcat a fost momentul în care ne-am trezit cu doua emisefere. Nu la planetă ci la cap.
Să mă explic. Legenda (zic asta doar pentru un pic de romanțare a științei) spune că fiecare dintre emisfere se ocupă cu precădere de ceva. Dreapta e cea cu sentimente, emoții și imaginație iar stânga e ceva mai realistă adică se ocupă de geometria în spațiu și orientarea individului (atât în spațiu cât și în viața proprie) și pusul lucrurilor cap la cap (adică gândirea logică). Ca moștenire de pe vremea când omenirea era la începutul ei, bărbații au primit ceva mai multă înclinație pentru lucrurile practice (vezi orientare pe hartă, gândire în spațiu, cautare de soluții și rezolvare de probleme). Femeile au moștenit mai multă abilitate pentru gândirea intuitivă (doar trebuie să se descurce fără de vorbe cu misterul numit nou-născut), mai multă sensibilitate și înțelegere emotională. Se înțelege că fiecare dintre tabere poate face orice își propune, doar că există „specializări” și „preferințe”.
Dincolo de vechile discuții despre cine se pricepe la ce anume, eu cred că e important să înțelegem cum funcționează procesul general și cum se aplică la funcționarea relațiilor dintre oameni. Avem deci două emisfere. Întotdeauna funcționarea uneia dintre ele va fi predominantă. Așa încât eu pot transmite predominant emoție sau conținut. Adică, dacă mă enervez și ridic tonul comunic o emoție, iar cel de lângă mine chiar asta va recepționa. Emoție, nu informație. Deci ceea ce simt, nu ceea ce spun.
Poate că asta vă explică de ce atunci când ne certăm nivelul logic și „intelectual” al discuțiilor scade iar celălalt răspunde tot cu emoție. Sau, pentru că tot se potrivește cu sărbătoarea lunii februarie, ce se întâmplă atunci când ne îndrăgostim.
Practic e important să înțeleg că dacă am nevoie să ajung la o decizie de calitate sau dacă vreau ca partenerul de conversație să înțeleagă logic cum mi-aș dori eu să rezolv ceva, e bine să fac asta atunci când îmi pot gestiona emoțiile eficient. La fel, dacă vreau să comunic ce nu-mi convine și ce vreau să se schimbe, ar fi mai realist să fie informații cu sens.
Dacă însă vreau să-l fac să simtă că îl iubesc sau că m-a întristat, atunci comunicarea emoțiilor mele e ceea ce ajută. Știm toți că un „te iubesc” sau un „te urăsc” au valoare doar însoțite de emoția corectă.
Odată ce am înțeles cum fucționează, e doar o chestiune de alegere. Deci, ce vreau să comunic? Emoție sau informație?
Leave a Reply