Omul obișnuit ia în medie cam 70 de decizii pe zi. Ciocolată sau căpșuni? Vin sau apă plată? Să-mi țin gura sau să vorbesc? Să îmi dau demisia sau nu? Și dacă pentru unele decizia se naște într-o fracțiune de secundă, pentru altele putem agoniza luni întregi aducând argumente pro și contra. Motivul? Eu cred că problema cu deciziile are legătură cu două tandemuri.
Mai întâi, are legătură cu perechea decizie-libertate.
Să mă explic… Nu poți lua o decizie fără a-ți reduce implicit gradul de libertate. Pentru că orice posibilitate alegi înseamnă că reduci la zero celelalte posiblități. Dacă ai ales să faci lucrurile într-un fel, asta înseamnă implicit că toate celelalte feluri în care puteai acționa nu mai există pentru tine. Paradoxal, non-acțiunea înseamnă libertate nelimitată. Atăt timp cât nu faci nimic, toate drumurile sunt deschise. Poate că acesta este motivul pentru care uneori alegem doar să visăm. Visul nu cere promisiuni, decizia are nevoie de ele.
Mai apoi, deciziile ne pun în legătură cu tandemul alternativă-consecință . Până la urmă problema nu este să decid dacă mănânc înghețată sau nu, ci să aleg între frustrare și creștere în greutate.
Și uite așa datorită celor două tandemuri ajungem la cele două mari sughițuri decizionale: indecizia și ambivalența. Indecizia are legătură cu tandemul decizie-libertate pentru că „choosing is loosing”. Ambivalența are legătură cu emoțiile ce se iscă din explorarea alternativelor. Pentu că „choosing is feeling”. De cele mai multe ori alegerea înseamnă și alternative de genul plăcere sau rușine ori furie sau umilință.
Viața este, pănă la urmă, o călătorie într-un singur sens (de la trecut la viitor) în care alegerile noastre fac diferența. O decizie odată luată nu poate fi schimbată. Ne putem răzgândi, putem schimba prezentul sau chiar putem spera că putem îmbunătăți viitorul dar nu putem schimba trecutul. Putem învăța din el, dar ne clădim istoria personală pe ceea ce am făcut sau nu am făcut.
Devine necesar să acceptăm că procesul de decizie are limitările lui și că, în această privință nu există alegere. Prima limită este că o decizie nu vine niciodată singură ci împreună cu consecințele aferente. A doua limitare este că nu avem decât o viață și că alegerile noastre definesc, în mare măsură, cum ne-o petrecem. Iar a treia este că, orice am alege, nu avem nicio garanție că o să primim ce am presupus că o să primim. Pentru că alegerile nu vin doar însoțite de consecințe ci și de imprevizibilitate.
Vestea bună este că deciziile și procesul decizional există de când lumea și că suntem echipați să îi facem față. Chiar dacă opțiunile se multiplică pe zi ce trece iar asta implică mai multe sughițuri adică mai multă indecizie și mai multă ambivalență.
(Imagine: http://suefergo.blogspot.ro/)
Leave a Reply