Eu cred că dacă ar sta cineva să calculeze, ne-am îngrozi cât de mult timp ne petrecem nemulțumiți de ce avem și plini de admirație sau de invidie (după posibilități) față de ce au alții. E uimitor cum o gradină îngrijită poate ajunge raiul pe pământ, perfecțiunea întruchipată doar pentru că e a vecinului. Nu mai am nevoie decât să compar iarba de la mine din curte cu raiul de lângă. Iarba de la mine se face pe loc ofilită și bună de nimic. Și gata depresia. Stima de sine se face mică și se ascunde undeva printr-un cotlon în așteptare de vremuri mai bune și grădini vecine mai neîngrijite.
Capacitatea exclusiv umană de a ajunge la concluzia că orice e peste gardul propriu e mult mai atractiv se bazează pe două mecanisme. Primul este comparația, iar al doilea este lipsa de informație.
Mintea umană funcționează prin comparație. Am nevoie de cei doi poli pentru înțelege unde mă plasez eu. Am nevoie să fiu trist și apoi vesel pentru a putea decide cum mă simt azi. Până aici toate bune. Problema începe la momentul la care îmi aleg termenii de comparație. Pentru că, o fi comparația bună, dar are nevoie să compare lucruri care au legătură între ele. Nu am cum să aflu dacă sunt vesel sau trist dacă compar ziua de azi cu una în care îmi era frică. Să ne întoarcem la exemplul cu gradina. Dacă vecinul are angajați șapte grădinari și este absolvent de agronomie e doar firesc să aibă o grădină impecabilă. Dar dacă eu, stomatolog și fără grădinar, vreau ca grădina mea s-arate ca a lui, firescul comparației se duce naibii. Morala este că, de câte ori intru în comparație, e important să am criterii corecte și realiste.
Să luăm acum lipsa de informație și să vedem cum întregește capcana comparației. Suntem echipați să lucrăm cu informații incomplete. Abilitatea se numește „a presupune”. Ce nu știu, presupun. Așa că dacă nu știu că vecinul are șapte grădinari, o să presupun că face singur toată treaba și, implicit că eu sunt incapabil. Dacă nu știu nici că e agronom pot presupune că o gradină perfectă e la mintea oricărui om, adică inclusiv la mintea omului stomatolog. Dacă nu știu nici cât de mulțumit e de grădină vecinul în chestiune, voi presupune că e tare mândru de realizare. Și dacă mă conving de toate presupunerile nu voi putea afla, de pildă, că vecinul e nemulțumit profund. Gradina îi ocupă mult din timp. Și nici n-o vrea că e sătul de la serviciu. La insistențele nevestei se ocupă el de toate cele. Cu banii de grădinari, ar vrea să plece în Bahamas. Așa că, ori de câte ori se uită peste gard la iarba ta, el vede raiul în care poți trăi fără o pacoste pe cap.
Morala? Iarba e mai verde la vecin pentru că o viață perfectă e doar o viață pe care nu o cunoști îndeaproape. De asta viață noastră imperfectă . Pentru că le noi suntem, cu siguranță, cei ce o cunoaștem în amănunt.
(Imagine: http://www.liftsalessolutions.com/)
