Care e oare diferența dintre stresul pe care pot să îl gestionez și cel care mă afectează?… Să fie oare aceeași Mărie cu altă pălărie, sau poate sunt două tipuri diferite?… De ce unii par să nu fie deranjați de aspectele stresante ale vieții (acest model de om se numește “înțelept” dacă sunt de acord cu el și “nesimțit” daca nu sunt) și alții pun la suflet orice lucru (model despre care se crede că “îi pasă” dacă ne pasă și nouă și “este isteric” dacă îi pasă doar lui iar pentru noi nu contează)?…
Haideți să vedem care este legătura dintre stres si creier. Mai întâi, nu e nevoie de un eveniment traumatic pentru ca hormonii de stres să fie eliberați în corp. Se întâmplă și atunci când telefonul sună în crucea nopții. Când partenerul de viață spune ceva nepotrivit. Când copilul face o trăsnaie mai ieșită din comun. Când ți se taie calea în trafic. Sau când colegul te lasă cu toate treburile lui nerezolvate pe cap și pleacă în concediu. Adică se întâmplă deseori pentru motive care, mai târziu, la rece, nu prea mai merită.
În majoritatea timpului suntem capabili să gestionăm stresul. Respirăm adânc, numărăm până la zece, ne spunem că nu merită să ne stricăm ziua și mergem mai departe. Dar există și situații în care lucruri banale declanșează o furtună de stres care se întinde ca un incendiu la o benzinărie. Vezi roșu: tensiunea ți se urcă la cap, inima îți bate ca nebuna și mintea sare de la un gând la altul. Devii așa de stresat încât toate tehnicile de management al stresului se duc de râpă. Reacția este atât de puternică încât nu te poți calma, iar faptul că îți ieși din fire și nu poți controla ce se întâmplă nu te face deloc să te simți mai bine.
O reacție extremă în fața unui eveniment obișnuit ca, de exemplu, un incident – fără urmări – în trafic nu este același lucru ca o reacție în situația unui eveniment care îți pune viața în pericol. Și totuși, felul în care creierul nostru reacționează, este remarcabil de similar.
Care poate fi veriga care face diferența? Mie îmi place să o numesc “cartonașul roșu”. Să mă explic. Problema pe care o avem nu este stresul, sau mai bine spus problema nu este reacția la stres. Reacția mea la stres furnizează informații despre nevoile mele personale de siguranță, sănătate și stare de bine. Sună de parcă mi-am pierdut mințile? Cum naiba e posibil ca reacția la stres să-ți facă viața mai sănătoasă? Nu auzim tot timpul că tocmai stresul este vinovat de îmbolnăviri? Nu este stresul cel ce crează probleme sociale? Nu el ne face viața mizerabilă?
Eu cred ca da și nu…Studiile arată, într-adevăr, că gradul perceput de stres este direct proporțional cu afectarea persoanei. Nu demonstrează însă că reacțiile la stres sunt dăunătoare. Eevenimentele stresante declanșează reacții tipice la stres.
Dar mai există o verigă lipsă – reacția creierului, cartonașul roșu. Evenimentele stresante declanșează o reacție în creier care determină răspunsul fiziologic la stres. Acest cartonaș roșu reprezintă avertismentul de dinainte de declanșarea represaliilor. Dacă recunoaștem momentul arătării cartonașului roșu, stresul devine o sursă neprețuită de informații despre ce anume am nevoie pentru a avea o viața liniștită și sănătoasă. Trucul este să înveți să îți cunoști mintea suficient pentru a identifica momentul apariției catonașului roșu.
Altfel spus, pentru a reduce stresul, ai nevoie să înțelegi cum îți funcționează mintea. Pentru că ce nu suntem învățați este că reacțiile la stres care nu se pot gestiona apar tocmai pentru că mintea declanșază o alarmă. Alarma este menită să ne păstreze atenți la pericole și focusați pe viața de fiecare zi. Dacă alarma se hiperactivează, poate realmente prelua controlul asupra creierului, minții, corpului. Un fel de luare de ostatici. În încercarea de a ne elibera putem face lucruri pe care mai târziu le regretăm. E poate mai util să înțelem cum putem crea un parteneriat solid între om si mintea lui. Învătând să văd cartonașul roșu de dinaintea declansării ostilităților. (Imagine: http://under30ceo.com)

Leave a Reply